Când domnul Larry Hutchins a împlinit 90 de ani, gândul că nu avea un testament i-a trecut prin minte. Așa că, într-o zi, s-a îmbrăcat ca un om fără adăpost și a mers la magazinul său de alimente în căutarea următorului său moștenitor. Totuși, acest lucru nu a fost ușor pentru el.

Domnul Hutchins avea 90 de ani, era bogat și era proprietarul celui mai mare magazin de alimente din Texas. Din punct de vedere al aspectului, bărbatul era destul de atrăgător pentru vârsta lui, cu ochi de nucă și un luciu gri în părul său, dar afacerea lui nu-i lăsa timp să-și folosească farmecul, așa că nu avea nici soție, nici copii.
Pe măsură ce domnul Hutchins îmbătrânea, perspectiva de a nu avea un moștenitor începea să-l deranjeze. „Cine va fi moștenitorul averii mele dacă voi muri?” se întreba domnul Hutchins într-o zi.
Nu era chiar tipul de filantrop care să doneze totul unei organizații de caritate, pentru că voia să-l lase cuiva care ar înțelege cu adevărat valoarea acesteia. Și, deși să lase totul unui prieten era o altă opțiune, domnul Hutchins nu o lua în considerare pentru că în afaceri ai mai mulți dușmani decât prieteni, iar el învățase acest lucru pe propria piele.
Așadar, când a rămas fără opțiuni, a sunat avocatul său, domnul William Carter, și i-a cerut un sfat. „Ce părere ai, William?” l-a întrebat domnul Hutchins la telefon. „M-am gândit la asta, dar nu mă pot hotărî.”
„Ei bine, domnule Hutchins, sunt destul de sigur că nu ai vrea să dai totul unei organizații de caritate, așa că să o excludem pe aceasta. Ai vreo rudă îndepărtată cunoscută?”
„Când ești orfan de mic, nimeni nu vrea să-ți ia responsabilitatea, Will,” își amintea domnul Hutchins de trecutul său tragic. „Am venit în Texas cu aproape nimic și mi-a luat câțiva ani să mă stabilesc. Așa că aș vrea să dau totul cuiva care înțelege adevărata semnificație a muncii, nu doar unui ruda de sânge.”
„Ei bine, domnule, văd că acesta nu este un caz tipic. O să mă gândesc la asta dacă îmi dai puțin timp. Haideți să avem o întâlnire vineri viitoare. Până atunci, voi avea o idee.”
„Sigur, Will,” a spus domnul Hutchins, apoi a închis telefonul. Totuși, în urma răspunsului lui William, era convins că nu își va rezolva problemele prea curând.
A doua zi după apel, domnul Hutchins stătea în biroul său cu un carnet de notițe, făcând o listă cu posibili moștenitori ai averii sale. Trecuseră câteva ore și niciun nume nu fusese adăugat pe listă.
Dezamăgit, domnul Hutchins aruncă pixul cu furie și se pregăti să plece. Dar chiar atunci, o idee îi trecu prin minte. Cum ar fi să pun angajații mei la încercare? se gândea el. Poate există cineva care, la fel ca mine, înțelege cum se simt roadele muncii grele.
A doua zi, s-a îmbrăcat în cele mai vechi haine ale sale și și-a cumpărat un baston de ocazie. A purtat și o barbă falsă înainte de a merge la destinația sa – magazinul său.
„Pleacă, bătrâne!” a țipat casiera, Lincy. „Oamenii ca tine nu au voie aici!”
„Dar doamnă, sunt doar aici pentru puțină mâncare. Nu am mâncat de zile întregi. Am nevoie de ajutorul dumneavoastră,” l-a implorat domnul Hutchins.
„Ei bine, cred că ești la locul greșit,” a spus Lincy rece. „Oamenii fără adăpost ca tine cer pe străzi. Nu meriți să fii într-un astfel de loc de lux!”
Of, ce angajați răi am! Poate voi găsi moștenitorul printre clienți, se gândi domnul Hutchins și mergea pe lângă rafturile de alimente, dar nici acolo nu avea noroc.
„Cine dracu’ l-a lăsat pe acest bărbat să intre aici?” a țipat o femeie din rând. „Așteptați, nu vă apropiați prea mult. Mirosiți ca o carne stricat!”
„Dar doamnă…” Înainte ca domnul Hutchins să termine, a fost întrerupt.
„Știu, nu-i așa!” a exclamat un alt bărbat. „Dă-i niște bani și trimite-l acasă!”
Când domnul Hutchins a încercat să le explice că tot ce voia era puțină mâncare, o vânzătoare s-a apropiat de el. „Trebuie să pleci imediat! Clienții noștri își exprimă nemulțumirea și nu putem lăsa asta să treacă! Apropo, cum ai intrat, huh? Nu te-au oprit paznicii?”
„Da, te rog, Linda,” a spus domnul Drummonds, un client fidel al magazinului. „Îndepărtează-l din fața mea sau nu voi mai reveni niciodată la acest magazin! Și spune paznicilor să nu mai lase asemenea gunoaie înăuntru!”
„Îmi pare rău pentru inconveniență, domnule,” s-a scuzat Linda. „Îl voi face să plece acum!”
Wow! Acest magazin chiar are unii dintre cei mai răi oameni! se gândea domnul Hutchins în timp ce se pregătea să plece. Dar chiar atunci, o voce din spate l-a oprit. „Toată lumea, dați-vă la o parte de la bătrân!”
Domnul Hutchins s-a întors și l-a văzut pe administratorul magazinului său, Lewis, stând acolo. Avea 25 de ani, era student care abandonase facultatea din cauza problemelor financiare și probabil era cel mai tânăr din magazin.
„Dar Lewis, crezi că domnul Hutchins ar fi tolerat un astfel de om în magazin?” spuse Lincy. „Sunt sigură că nu l-ar fi lăsat să intre!”
„Eu îl cunosc pe domnul Hutchins mai bine decât tine, Lincy, așa că întoarce-te la muncă înainte să-l informez eu,” i-a răspuns Lewis și apoi s-a întors către domnul Hutchins. „Vă rog să veniți cu mine, domnule. Îmi cer scuze pentru comportamentul nepoliticos al angajaților mei.”
Lewis l-a dus pe domnul Hutchins în magazin, a luat un coș și a început să umple coșul cu alimente. Când a plătit și i-a dat alimentele, ochii domnului Hutchins s-au umplut de lacrimi. „Mulțumesc, tinere,” a spus el, cu vocea tremurândă. „Apropo, v-aș putea pune o întrebare?”
„Sigur, domnule,” a răspuns Lewis, zâmbind.
„De ce ai mers împotriva tuturor pentru a hrăni un om fără adăpost ca mine?” a întrebat domnul Hutchins, mirat. „Adică, puteai să mă dai afară și șeful tău nu ar fi aflat niciodată.”
„Ei bine, domnule,” a continuat Lewis, „a fost o perioadă când am venit la șeful meu căutând un loc de muncă. Nu aveam nimic cu mine. Nici măcar nu aveam un loc unde să stau și eram fără experiență. Dar domnul Hutchins, șeful meu, mi-a oferit un loc de muncă și mi-a plătit pentru un mic apartament cu condiția să muncesc din greu. Atunci am realizat cât de important este să fii amabil cu ceilalți.”
Domnul Hutchins i-a zâmbit prietenos. Aici se încheie căutarea ta, Larry, s-a gândit el. În sfârșit ai găsit moștenitorul. I-a mulțumit din nou lui Lewis pentru generozitatea lui și a plecat.
Șapte ani mai târziu, când domnul Hutchins a plecat în lumea celor drepți, Lewis a primit un apel de la domnul Carter. I-a spus că domnul Hutchins îi lăsase totul, inclusiv o scrisoare scurtă, care explica de ce s-a deghizat în om fără adăpost și de ce l-a ales pe el ca moștenitor.
Ce putem învăța din această poveste?
Învață să fii amabil și să respecți pe ceilalți. Modul în care Lewis l-a tratat pe domnul Hutchins este un exemplu strălucit al acestui lucru.
Lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni. Domnul Hutchins a fost impresionat de sinceritatea și munca lui Lewis și a decis să-l aleagă pe el ca moștenitor.







