Recent am împlinit 60 de ani și am simțit o nostalgie puternică pentru comunicare. Fusesem despărțită de soțul meu de mult timp, iar fiul meu plecase să trăiască într-o altă țară.

— Găsește pe cineva, măcar pentru companie! — m-a încurajat prietena mea.
— Unde să găsesc pe cineva? În plus, bărbații de vârsta mea sunt toți atât de obosiți și neîngrijiți. Nu au nevoie de o parteneră, ci de o menajeră!
— Și dacă întâlnești pe cineva mai tânăr? Oricum, arăți grozav!
Așa am cunoscut un bărbat divorțat, de 45 de ani. Am început să ieșim împreună, iar el s-a mutat la mine. Și doar după o perioadă am realizat ce voia de fapt de la mine.
**Povestea mea dificilă**
Mă despărțisem de primul meu soț cu mulți ani în urmă. Era șomer, bea și cheltuia banii mei, îmi lua lucrurile, dar eu le toleram pe toate.
Într-o zi am realizat că e suficient. Mi-am adunat lucrurile lui, le-am lăsat afară la ușă și am închis-o. Ce ușurare am simțit! După aceea, au fost mai mulți bărbați în viața mea, dar nu am permis niciunui bărbat să se apropie cu adevărat.
Ultimii patru ani au fost dificili. Fiul meu a plecat în Canada pentru muncă și a rămas acolo pentru totdeauna. M-am bucurat pentru el, dar nu am îndrăznit să-l urmez – era prea târziu să încep o viață nouă într-o altă țară.
— Găsește-ți măcar un prieten! — mă încuraja prietena mea.
— Unde să-l găsesc? Toți cei de vârsta mea sunt obosiți și posomorâți. Nu caută o parteneră, ci o asistentă medicală!
— Încearcă cu cineva mai tânăr, arăți minunat!
Am început să ies cu un bărbat mai tânăr, dar el voia ceva cu totul diferit de la mine.
Am râs, dar cuvintele prietenei mele nu îmi ieșeau din minte. Și brusc, soarta m-a împins să fac un nou pas.
În fiecare dimineață, vedeam un bărbat în parc plimbându-și câinele. Era înalt, cu părul ușor grizonat și mereu cu o expresie plăcută pe față. Ne schimbam priviri, apoi câteva cuvinte, și înainte să îmi dau seama, devenise o parte din viața mea.
Avea 45 de ani, era divorțat și avea o fiică care trăia singură. La început, îmi aducea flori, apoi mă invita la plimbări. Înfloream! Toți cei din jurul meu se mirau, iar eu mă bucuram de privirile pline de uimire și invidie.
Când s-a mutat la mine, am simțit din nou că sunt utilă. Îi pregăteam cinele, spălam și călcam cămășile cu bucurie.
Dar într-o zi, mi-a spus:
— Poți să-l plimbi tu pe câinele meu? Aerul curat îți va face bine.
— Hai să mergem împreună.
— Nu trebuie să ne arătăm prea mult împreună în fața celorlalți.
Cuvintele lui m-au șocat. Se rușina de mine? Sau mă vedea doar ca pe o gospodină convenabilă?
Seara am decis să-i vorbesc.
— Ivan, treburile casnice trebuie împărțite în mod egal. Poți să-ți speli singur hainele.
M-a privit surprins și a zâmbit ironic:
— Vrei un bărbat mai tânăr, așa că trebuie să-l mulțumești. Altfel, care e valoarea ta?
Am tăcut pentru trei secunde.
— Ai 30 de minute să îți aduni lucrurile și să pleci.
— Ce spui? Nu pot! Fiica mea și-a adus prietenul în apartamentul meu!
— Atunci trăiți toți împreună!
Am închis ușa. Și nu am simțit nici durere, nici tristețe. Doar o ușoară melancolie.
De ce, la vârsta mea, nu pot găsi adevărata iubire?







