Eram pe punctul de a-mi duce soția în travaliu la spital când am primit un telefon că mama mea era pe moarte-Povestea zilei

POVEȘTI INTERESANTE

Chiar când s-a rupt apa soției mele, am primit un telefon de la asistenta mamei mele și mi-a spus că mama mea e pe moarte. Am fost sfâșiat și forțat să iau o decizie dificilă.

Ziua în care Debra a aflat că este însărcinată a fost una dintre acele zile pe care le voi prețui pentru tot restul vieții mele. Am plâns împreună, neputând să credem că vom avea un copil acasă în curând, și I-am promis Debrei că voi fi un tată uimitor.

Debra și cu mine așteptam să devenim părinți de mult timp. Am fost unul dintre acele cupluri miraculoase care au conceput după ce au trecut prin tone de tratamente de fertilitate eșuate și medicii ne-au spus că nu există nicio șansă.

«Vom fi cei mai buni părinți pentru el, dragă», I-am spus Debra într-o noapte. «Abia aștept să ne ținem copilul în brațe.”

«Știu, dragă», a spus ea zâmbind. I-am sărutat cu blândețe umflătura și i-am promis Debrei că voi fi mereu alături de ea.

Debra a fost întotdeauna foarte îngrijorată de sarcină din cauza complicațiilor și I-am spus că voi fi acolo pentru ea, așa că nu era nevoie să vă faceți griji.

Nu știam că soarta mă va arunca într-o situație în care ar trebui să aleg între ea și mama mea în timp ce era în travaliu…

Încă mai am frisoane când îmi amintesc acea zi. A început ca o zi frumoasă. Soarele strălucea puternic și nimic nu părea în neregulă cu lumea exterioară. Pregăteam micul dejun în bucătărie pentru că Debra nu se simțea bine în dimineața aceea.

I-am asamblat rapid o farfurie pentru micul dejun și m-am dus să o sun la micul dejun. Când am intrat în dormitorul nostru, am văzut — o sprijinindu-se de perete cu o mână, strângându-și umflătura bebelușului și respirând puternic.

«Dragă, ești bine?»M-am repezit la ea, îngrijorat. «Ar trebui să-l sun pe doctor?”

«Gordon…my water…it…it rupt», șopti ea puternic, și atunci am observat podeaua de sub ea. Era ud. «Du-mă la spital, Gordon…te rog!»a strigat ea.

«Iisuse!»M-am panicat. «O să pornesc mașina. Așteaptă o secundă, dragă.”

Am alergat la mașina noastră, apucând cheile din vasul de pe raftul sufrageriei. Am deschis ușa mașinii, apoi m-am repezit înăuntru să o ajut pe Debra.

«Nu-ți face griji, dragă. Vom ajunge la spital în cel mai scurt timp. Bine, avem asta.»O mângâiam când au început durerile de travaliu. Eram îngrozită și nervoasă. Mă rugam ca totul să fie bine.

După ce am ajuns la mașină și Debra a intrat înăuntru, I-am încuiat ușa și m-am grăbit să mă așez. Apoi mi-a sunat telefonul. M-a sunat asistenta mamei, Marla. Mama mea a fost diagnosticată cu o afecțiune cardiacă progresivă și, din cauza bolii sale, a fost limitată la repaus la pat.

Îngrijorat, am răspuns la telefon, iar vocea Marlei de la celălalt capăt al liniei m-a rupt din interior.

«Gordon», a spus ea cu o voce slabă. «Mama ta… a avut un atac de cord, așa că am dus-o la spital. Doctorii spun că nu există prea multe speranțe că va reuși … mama ta e pe moarte. Cred că ar trebui să fii aici cât de repede poți.”

«Iisuse, Iisuse!»Am expirat un oftat. De ce se întâmpla totul în același timp? Am fost rupt în bucăți și nu știam ce să fac. Pe de o parte, era Debra, care era în travaliu, iar pe de altă parte, era mama mea.

Am intrat în mașină, cu lacrimi în ochi și i-am spus totul Debrei. Nu am putut ascunde de ea, oricum. Mi-a văzut fața și m-a întrebat ce s-a întâmplat. Și am scos totul.

«Mama moare, dragă. A avut un atac de cord, iar Marla îmi cere să fiu acolo cât mai curând posibil. Sunt atât de nervos. Nu știu ce să fac….”

«Dragă», a spus Debra. «Cheamă un taxi. Voi merge singur…»

«Ce?»Am fost surprins. «Nu, nu putem face asta!”. Era udată de sudoare și gemea de durere. «Uită-te la tine. Doar că nu….”

«Nu avem timp, dragă…ahh…sună taxiul acum, Gordon. Mama ta are nevoie de tine. Mai întâi ești fiu, apoi soț. Mă voi descurca. Mama ta … ea … » durerea ei a fost din ce în ce mai rău.

«Sun la taxi. Oh, Doamne!”

Din fericire, am luat un taxi în curând și l-am instruit pe șofer să o ducă pe Debra la spital în siguranță. Mâinile mi-au tremurat în timp ce mergeam cu mașina la Spitalul mamei mele și lacrimile mele nu s-au oprit. Inima mea a fost de curse, întrebam despre starea Debra și dacă copilul nostru ar fi bine.

Când am ajuns la spital, am văzut-o pe Marla stând în fața secției ei. «Marla? Unde e mama? Ce s-a întâmplat?»Am întrebat-o.

«Medicii sunt cu ea, dar nu sunt optimiști…» a fost tot ce a spus ea.

Am stat în afara secției, rugându-mă ca mama să fie bine.

«Știu că te vei face bine în curând, mamă. Vei fi bunică în curând», mi-am tot spus. Dar nu după mult timp, medicii au ieșit din camera de urgență cu vești proaste.

«Ne cerem scuze sincer. N-am putut s-o salvăm.”

Mama mea a murit în acea dimineață din cauza unui stop cardiac. Nu m-am putut opri din plâns, iar Marla a încercat să mă consoleze, dar a fost inutil. Nu-mi puteam ține lacrimile să nu cadă.

Deodată, inelul telefonului meu m-a distras. «Da?»Am spus și am auzit un sunet dulce de plâns în fundal.

«Dragă», a spus Debra la celălalt capăt al apelului. «Am avut o fiică. E uimitoare. Acum ești tată…»

În acel moment, nu eram sigur dacă ar trebui să fiu fericit sau trist. «Asta e o veste grozavă Dragă», am reușit să spun. Apoi i-am spus cu inima grea: «mama a plecat.”

«Nu este, Gordon. Ea este cu noi», a răspuns Debra încet și habar nu aveam la ce se referea până când telefonul meu a trimis un mesaj.

Debra mi-a trimis o poză cu fetița noastră și am plâns și mai tare. Fetița noastră arăta atât de mult ca bunica ei.

«Nu seamănă cu mama ta?»A întrebat Debra.

Cu ochii plini de lacrimi, am spus: «ea face.”

Visited 8 times, 1 visit(s) today
Оцените статью
Добавить комментарий