Richard își vizitează fiica pentru a-și sărbători cea de-a optzecilea aniversare, dar ea deschide ușa cu lacrimi în ochi și îl alungă. Richard simte că ceva nu e în regulă și află că are dreptate atunci când aruncă un ochi pe geamurile din față.

Richard bate nervos din degete pe volan în timp ce conduce. Deidre obișnuia să vină în fiecare Ziua Recunoștinței, dar s-a oprit după înmormântarea soției sale, în urmă cu patru ani. Acum, rămăseseră doar apelurile săptămânale.
Richard și-a deschis brațele larg când Deidre apăru în ușă. „Surpriză!” strigă el.
„Tata? Ce cauți aici?” întrebă ea, cu lacrimi șiroindu-i pe obraji.
„Am venit să-mi sărbătoresc ziua de naștere cu tine… e marea optzeci!” răspunse Richard, însă bucuria din glas îi pieri imediat. „Ce s-a întâmplat, draga mea? De ce plângi?”
„E nimic, e totul în regulă,” Deidre își șterse rapid lacrimile și schiță un zâmbet slab. „Pur și simplu… nu te așteptam, și chiar nu e un moment bun. Îmi pare rău, tată, dar, uh, trebuie să mă concentrez. La serviciu. Uite, te sun eu. Mai luăm cina după aceea, bine? Scuze.”
Deidre închise ușa, lăsându-l pe Richard rănit și confuz. Ceva era teribil de în neregulă. Oare Deidre avea probleme?
Richard făcu un pas înapoi de la ușă, dar nu plecă. Se strecură peste tufele joase cu flori care mărgineau aleea și se apropie de ferestre pentru a privi înăuntru.
Doi bărbați cu aspect dur se aflau în camera de zi cu Deidre.
„Cine a fost?” întrebă unul dintre ei cu voce guturală.
„Nimeni,” minți Deidre cu voce tremurândă. „Doar un puști de vecini… s-a jucat cu soneria și a fugit.”
„Atunci hai să trecem la treabă,” spuse al doilea bărbat. „Ești în întârziere șase luni la ratele pentru împrumut, Deidre. Domnul Marco devine nerăbdător.”
„Am nevoie doar de mai mult timp. Afacerea sigur o să-și revină în iarnă,” imploră ea.
„Timpul este singurul lucru pe care nu-l ai, draga mea,” răspunse bărbatul, scoțând pistolul. „Oamenii care îi datorează bani domnului Marco nu au o mare speranță de viață și ajung hrănind peștii din lac…” Îndreptă arma spre ea.
Teroarea îl paraliză pe Richard. Dar, imediat, bărbatul dădu înapoi cu un gest de dezgust și ascunse arma în talie.
„Uită-te prin acest mormânt și vezi dacă găsești ceva valoros să-i ducem domnului Marco, Danny,” ordonă el. „Ești o femeie de afaceri, deci trebuie să ai un computer sau vreun echipament aici.”
„Dar am nevoie de lucrurile astea!” izbucni ea. „Nu pot câștiga bani fără echipamentul meu!”
Bărbatul mângâie tocul pistolului. „Lăcrimează cât vrei. Încă pot să mă răzgândesc, știi. Nu fii nerecunoscătoare.”
Cei doi bărbați răscoliră casa și plecară în trombă, lăsând-o pe Deidre ghemuindu-se și plângând de pe podea.
Richard nu putea înțelege nimic, căci afacerea Deidrei mergea bine. Cel puțin așa îi spusese el. Dar acum, Richard simțea că ceva nu era în regulă. Deidre avea nevoie de ajutorul lui.
Cei doi încărcară mai multe electrocasnice în mașina lor, apoi plecară. Richard îi urmări.
Opriți lângă o clădire cu două etaje din cărămidă, în centru, care semăna cu un bar, cei doi bărbați coborâră. Deși barul era închis, ușa era descuiată și nimeni nu-l opri pe Richard când intră.
Cei doi se așezaseră la o masă mare, alături de alți bărbați cu aer dur. Unul dintre ei se ridică și se îndreptă spre Richard.
„Barul e închis,” mârâi el. „Reveniți mai târziu.”
„Am venit să vorbesc despre datoria Deidrei,” anunță Richard.
„O, da?” gesticula bărbatul de la capul mesei când se ridică. Părea un domn respectabil, dacă nu ar fi fost cicatricea urâtă de deasupra ochiului stâng. Richard ghici că era domnul Marco.
„Cât datorează?” întrebă Richard.
Domnul Marco zâmbi ironic. „Un bun samaritean, nu? Deidre a luat un împrumut de afaceri de 80.000 de dolari de la mine. Trebuia să-mi plătească din profitul lunar, numai că nu a generat niciun leu.”
„Am cam 20.000 de dolari economisiți,” mușcă din buze Richard, speriat că Deidre luase o sumă așa mare.
„Asta e numai un sfert din ce ne datorează.” domnul Marco oftă. „Dar există ceva ce poți face să acoperi diferența.”
Richard nu-i plăcea deloc cum suna, dar trebuia să facă tot ce era necesar pentru a-și salva fiica.
„Ce vreți să fac?” întrebă.
Domnul Marco îi zâmbi și-l chemă mai aproape de masă.
„Partenerul meu și cu mine am început o mică afacere de import de mașini în Canada, dar ni s-au blocat niște acte. Avem probleme să trecem «marfa» peste graniță. Un bunicuț drăguț ca tine nu ar avea nicio problemă să treacă granița cu una dintre mașinile noastre.”
Richard nu avu de ales și acceptă. Mai târziu, în acea noapte, opri la o benzinărie de lângă un oraș de frontieră ca să folosească toaleta și parcase lângă un echipaj de patrulă.
„Doamne!” tresări când ciobănescul german din spatele mașinii de poliție începu să latre și să zgârie geamul.
Câinii de serviciu sunt antrenați să nu latre la străini, decât dacă… Doamne.
Se urcă repede în mașină, un Valiant, și începu să dea cu spatele în timp ce câinele înnebunea.
Doi polițiști ieșiră în fugă din magazin și țipară la el să se oprească. GPS‑ul rosti indicațiile, dar Richard îl băgă în buzunar ca să-l facă tăcut.
Își forță Valiantul la maximum, șerpuind printre mașini, lăsând în urma lui șoferi furioși și coliziuni evitate cu greu. Sirenele urlau la spate.
Curând zări un drum de pământ îngust care se abătea în pădure. Facu o întoarcere bruscă și intră pe potecile înguste, pline de noroi.
Coborî pe un drum secundar și urcă puțin pe un deal. Atunci regretă instantaneu.
Mașina rămăsese blocată, echilibrată precară deasupra unui râu lat. Încercă să schimbe marșarierul, dar roțile se învârteau în gol.
De fapt, mașina aluneca spre apă.
„Nu!” Richard trăsă frâna de mână, dar nu funcționă.
Botul mașinii lovește râul cu o bătaie puternică, valurile întunecate îneacă capota. Richard deschise portiera și sări în apă, disperat să scape.
Presiunea apei începu să îi lovească ușa, trăgând‑o spre închidere peste picioarele lui. Se zbătea disperat, în timp ce apa inunda habitaclul.
Când apa îi ajunse aproape de față, înclină capul, inspiră adânc și se aruncă sub apă.
Se furișă prin deschizătură și înoată spre suprafață. Ieși la mal cu un oftat de ușurare.
Ajuns pe uscat, realiză cât fusese de aproape de moarte. Era în viață, dar mai avea de rezolvat cei 80.000 de dolari. Așa că merse împroșcat cu autostopul acasă.
„Trebuie să ipotechez casa,” îi spuse funcționarei băncii. „Și am nevoie rapid de numerar.”
Richard așteptă nerăbdător în timp ce angajatul procesa actele. Tresări când îi sună telefonul — era Deidre.
„Niște huligani de la o bandă locală au fost aici să întrebe de tine, tată… ce se întâmplă?”
„Spune-le că vin imediat. Am aranjat să plătesc eu datoria ta. Nu înțeleg de ce nu ai venit la mine, Deidre, dar nu e momentul să discutăm asta.”
Închise telefonul și semnă actele. Nu-și dorea să piardă casa unde-și crease amintirile de familie, dar era singura cale de a o ajuta.
Câteva ore mai târziu, ajunse în parcarea clubului cu o mașină închiriată și se îndreptă spre intrare.
„Tată, așteaptă!” Richard privi înapoi când Deidre alergă spre el.
„Nu te las să te confrunți singur cu tâlharii,” spuse ea. „Nu pricep cum ai aflat de toată nebunia asta sau de unde ai avut banii, dar măcar vreau să stau cu tine când mă salvezi.”
Richard îi studiază privirea hotărâtă și știa că nu va reuși să o convingă s-o ia din loc. Împreună intrară în club, unde tâlharii îi împinseră spre masă.
Richard puse geanta cu banii pe masă.
„Iată cei 80.000 de dolari pe care îi datora Deidre, plus încă 15.000 pentru maşina ta. Am avut niște probleme și am scufundat-o în râu.”
Fața domnului Marco se întunecă, lovind masa cu pumnul.
„Îndrăzneala să-mi oferi doar 15.000? După ce-mi spui că ai pierdut încărcătura de 100.000 în acel râu? Nici măcar nu acoperă ce ne mai datorezi.”
Gangsterul aruncă geanta unuia dintre camarazii săi.
„Știi, Deidre, am crezut în tine, dar, uneori, în afaceri, trebuie să știi când să renunți.”
Scoase pistolul și îl îndreptă spre fruntea Deidrei.
Richard o împinse în spatele lui. „Nu! Totul e vina mea! Nu o pedepsi pe ea!”
„Ai și tu un argument,” răspunse gangsterul, dar următorul moment fu umplut de bubuiturile sirenelor de poliție.
Domnul Marco se întoarse și fugise spre fundul clubului, în timp ce se auzeau focuri de armă.
Richard și Deidre se târăsc sub masă, creându-și o baricadă.
Când polițiștii îi scoaseră, totul se terminase: domnul Marco fusese arestat.
„Ești sigur că nu ai probleme cardiace?” întrebase paramedicul în ambulanță.
Richard dădu din cap spre detectivul de poliție, care se apropie.
„Domnule, ce făceați aici, dvs. și fiica dvs.?” întrebă anchetatorul.
Richard povesti despre împrumut și despre cum veniseră să-l achite. Speră să nu pomenească de mașina scufundată.
Detectivul aruncă o privire către Deidre. „Dacă nu găseam mașina cu marfă contrabandă în râu, nu v-am fi salvat. Nu ar trebui să vă luați împrumuturi de la asemenea personaje îndoielnice.”
„O mașină în râu?” întrebă Richard, neliniștit.
„Era înmatriculată pe numele vărului domnului Marco, exact indiciul de care aveam nevoie ca să dăm jos banda,” explică ofițerul.
Richard oftează ușurat când fu lăsat să plece.
În drum spre mașina lui, Deidre îl trase de mânecă.
„Îți datorez o mare scuză, tată. Te-am băgat în toată nebunia asta,” murmură ea cu lacrimi în ochi.
„Nu ești un eșec!” spuse Richard, așezând mâinile pe umerii ei. „Poate ideea de afacere n-a mers cum sperai, dar ai încercat. Mi-aș fi dorit să-mi fi spus ce se întâmplă, să fi fost mai aproape de mine așa cum erai de mama ta,” continuă el. „Nu cred că ai fost cu adevărat «în regulă» de mult timp.”
Deidre izbucni în lacrimi, iar Richard o strânse în brațe. „E în regulă, draga mea,” șopti el. „Totul va fi bine.”







